"Put your trust in God, and keep your powder dry"
Oliver Cromwell

miercuri, 24 februarie 2010

acasa

Am ajuns ieri dupamasa acasa, in Timisoara.
Obositi, mai devreme putin decat era planul initial, dar bucurosi ca scopurile pentru care am fost plecati le-am atins aproape in totalitate.
O sa mai postam cateva comentarii despre teme care au ramas nepovestite.
De asemenea , o sa completez posturile mai vechi cu poze si o sa fac o arhiva de poze.

Bine v-am gasit, prieteni.
mircea

luni, 22 februarie 2010

azi chiar ca e luni, ultima zi

Am reusit in sfarsit sa incarc ultimele doua texte. Poze, doar acasa, pentru pasionati, pentru ca legatura la internet e infernala.
Suntem de doua zile in Barbara's Village.
E o oaza de liniste langa Accra, la douasute de metrii de plaja.
O sa scriu mai multe despre asta.
Acum mancam, peste vreo doua ore vine taxiul , mergem la piata unde se vand lucruri autentice din Ghana si apoi la aeroport.
Ne vedem acasa.
Mircea

welcome to Pandora

Dimineata la cinci ma trezesc ca sa iau autobusul spre Lawra. Ma spal pe dinti cu apa ce mi-a ramas de ieri si beau doar doua guri. Apoi ies in noapte si o iau la pas printer cladiri in directia ce me-a fost indicata aseara. Muezinul moscheii din preajam cheama la prima rugaciune a zilei. Am cu mine lanterna frontala Tikka Plus de la Petzl si ma felicit ca am adus-o. E inca intuneric profund si doar cateva dughene sunt deschise. Oamenii se uita la tv si nu ma baga in seama. Ajung la semafor si intreb de statia de autobus. Fobesong, astra insemnand “ce mai faci”, how are you. Se pronunta ceva gen obeesoo… Asa se saluta oamenii aici, ca in satul bunicilor mei, in copilaria mea. Fobesong, si apoi intreb unde e statia de autobus. Trec pe langa niste politisti, ei imi indica drumul mai departe, near the police station.
Ajung in statie, e plin de lume, insa autobusul spre Lawra se ia din alta statie. Din Metro Bus Station.
Un taxi ma duce pentru doi cedi adica un euro. Era relativ aproape dar in mod evident nu m-as fi descurcat.
Gasesc autobusul, pleaca la sapte. Mai am de asteptat un pic mai mult de o ora.
Statia de autobus e un fel de autobasa combinata cu piata. Incep sa apara comercianti. O femeie isi deschide o taraba unde vinde dintr-o oala mare acoperita niste supa. E o chestie pe care o mananca la micul dejun. Unii o iau “to go” in pungi transparente pe care femeia le innnoada cu dextreritate, altii o servesc pe banca de alaturi, in castroane pe care femeia le spala intr-o oala alaturata. Oricum, afacerea merge p-entru ca in jumatate de oara cat stau acolo imensa oala se goleste ( cred ca are douazeci de litri) si e reumpluita din oala de rezerva. De fiecare data cand femeia mai pune o portie, aburii ies din oala si totul pare fooarte apetisant. Am mancat dimineata doua banana mici, din cele cumparate din Accra de la autobaza, asa ca nu mie- foame. Mi-e doar un pic sete asa ca, dup ace-mi cumpar billet si-mi ocup un loc in fata, dau o tura dupa o sticla de apa imbuteliata. Deja sunt vreo trei femei cu lighene mari in care au pongi de 500ml de apa rece. Mi s-a spus sa beau doar apa imbuteliata asa ca nu risc. Insa toate buticurile din preajma vand orice altceva decat apa imbuteliata. Cine ar cumpara ochelari de soare imitatie Gucci dimineata la sase jumate, pe intuneric, in Wa? Si chiar n-am vazut pe nimeni aici, ziua, purtand ochelari de soare… Adefarul e ca n-am fost aici ziua.
Largesc cercul de cautare insa nu gasesc apa imbuteliata. Asa ca imi inchid porii si bronhiile ca sa nu pierd apa, imi gasesc o pozitie confortabila in scaun si ma misc cat mai putin.
Pe cand busul de Tamale se pune in miscare soarele rasare incet si spectaculos. Piata e déjà in forfota, toata mizeria de pungi, hartii si ambalaje e adunata de gunoieri care o incarca in carucioare cu patru roti pe care le trag dupa ei.
Parasim Wa si imi dau seama ca peisajul s-a schimbat spectaculos fata de ieri. Aici e savanna, si inca in sezonul uscat, cu iarba uscata si copaci relative pitici, tufe si musuroaie spectaculoase de termite din loc in loc.
Autobuzul opreste din cand in cand iar oamenii stau si in picioare intre randurile de scaune. Inauntru sunt vreo cincizeci de oameni, geamurile sunt deschise iar femeia de langa mine inchide putin gamul din dreptul capului meu intr-un gest de ajutor pentru mine. Era cam curent sa a vazut ca ma deranjeaza.
Stau in spatele unui barbat pe care l-am auzit ca coboara la Lawra, asa ca nu am probleme cu statia de destinatie.
Cu toate ca oprim la un moment dat intr-un oras mai mare, tot nu gasesc apa imbuteliata.
Asa ca imi inghit propria saliva sis per sa ajungem curand.

Father Gaetan ma asteapta la autobus pentru ca vorbise de dimineata cu Oliver. El i-a spus ca sunt in Wa si ca voi veni de dimineata. Ma ia cu masina parohiei, un Nisan pickup cu 5 locuri. Constat mai apoi ca e modelul de masina cel mai popular in zona asta indepartata de Accra unde drumurile sunt de pamant. Acum e ok de circulat pe tipul asta de drum pe care-l prefer cel mai mult cand circul cu motocicleta, insa in sezonul polios care incepe in martie si tine pana-n iulie imi inchipui si mi se confirma ca e o adevarata aventura sa circuli pe aici.
Ajungem la casa parohoiala unde locuiesc cei trei preoti, Father Gaetan, Father Simon si inca unul. Sunt imbiat de o halba de apa dintr-un bidon scos din frigider . Beau aproape pe nerasuflate. Nici macar nu-mi pas ace-I cu apa asta.
Father G. imi spune apoi ca apa e de la robinet, fiarta si pusa in frigider.
Discutam amabilitati, facem un mic plan, mancam orez cu sos de rosii preparat cu mirodenii, un pic de pui fript si niste sos special iar apoi dorm un somn mic pe fotoliul din biroul parintelui.
Dupa jumatate de ora plecam spre Ullo, localitatea de nastele a parintelui , unde-mi povestise ca e o scoala care are problema alimentarii cu apa.

Aici povestea cu apa e asa: te duci fain frumos cu propria galeata la pompa mecanica, stai putin la coada, iti umplii galeata sit e intorci inca doua sau zece minute pana acasa. Depinde unde stai. Daca esti femeie si ai si de gatit plus copii mici atunci te duci cu ligheanul mare de fier pe care-l aduci pe cap.
Apa din galeata, cata mai ramane dupa transport, o folosesti la urmatoarele operatiuni.
1. spalat propriul corp
2. gatit
3. baut
4. spalat haine.
Ma opresc aici cu detaliile. Oricat asi descrie chestia asta, e greu de imaginat cum e sa traiesti zilnic cu doua sau trei galeti de apa pe care le trasporti permanent de doua trei ori pe zi uneori de la mai bine de un kilometru…
Scoala din Ulla e echivalentul unui liceu din Romania, cu elevi intre saisprezece si nousprezece ani, baieti si fete. Toti au uniforme, e o scoala catolica, deci uniformele lor sunt galben cu maro. Fetele au rochii iar baietii camasi cu pantaloni treisferturi.
Totul se intampla in cateva cladiri care se intend pe o suprafata ca cea a Parcului Botanic din Timisoara. Din loc in loc cate un copac imens de mango troneaza intre cladiri.
Fetele dorm in paturi supraetajate iar unele chiar pe jos, cate douazeci intr-o incapere de mai putin dee douazeci de metrii patrati.
Paturile au toate plasa de tantari. Hainele si cartile lor de scoala sunt tot acolo, in niste lazi de lemn de la capul paturilor. Am un sentiment de armata insa toate fetele sunt zambitoare.
Pe langa pereti si in coltul camerei sunt galeti cu apa si bidoane galbene. Baia e doar o incapere comuna de unu pe unu care are intr-o parte o scurgere ce da intr-un canal collector deschis. Totul se varssa intr-un mic lac de trei metrii patrati la douazeci de metrii de dormitor. Sigur balta aia genereaza tantari…
Pe langa noi sporadic trec fete si baieti carand galeti cu apa.
Langa terenul de football il intalnim pe directorul scolii, Albert, care ne explica situatia scolii. Sunt peste trei sute de elevi si o singura sursa de apa, o pompa manuala care nu mai functioneaza asa ca ei trebuie sa aduca apa de la fantana din sat care e undeva la trei sute de metri.
Elevii sunt la programul de sport asa ca , inainte de inceperea meciului de football, fac cateva poze concurentilor de la concursul de saritura in inaltime.
Apoi Father Gaetan se intlneste cu doua fete, asistente la clinica din Ullo, asa ca aspirinele luate de noi pentru spaga politistilor din Mauritania si Mali sunt donate clinicii din Ullo.
Singurul doctor pe o raza de o suta de kilometrii este la spitalul din Lawra iar cele doua asistente trateaza ele cazurile usoare la clinica locala aflata la patruzeci de kilometri de doctor.
Imi spun ca le-ar prinde bine un computer si acces la internet ca sa se discute cu medicul si alti cunoscuti din Lawra si Wa.

Seara vine repede, bem un Guiness produs in Ghana la casa de oaspeti (guest house – echivalentul unei pensiuni dar mai ieftina) unde ma duce Father si dupa un dus binemeritat ( aici au apa stocata in rezervor) dorm un somn fara vise intr-o camera larga cu doua paturi si un ventilator. Cel mai profund si linistit somn al meu din ultimul an.
Imi dau seama ca mai am multe de povestit dar vreu sa tin cate ceva doar pentru mine. Sorry.
Acum stau in Wa sub un umbrar, undeva intre cladirile casei parohiale, un copil de gradinita doarme pe masa joasa din fata mea sugandu-si degetul dupa ce a tot incercat sa tasteze impreuna cu mine pe notebook, e foarte cald adica foarte foarte cald, dar e liniste si nu am nici o nevoie.
This is Pandora.

from accra to wa

Drumul accra-wa

M-am trezit dimineata pe la sase treizeci. N-am mai avut somn. Oliver oricum se trezeste inainte de sapte. Azi, calatorie cu rata de Wa.
Taxiul pana la statia STS (compania nationala de transport cu busul cumparata recent de Greyhound din SUA) m-a costat aproape jumatate din biletul de autobus. E undeva dupa sapte dar déjà e rush-hour. Facem aproape jumate de ora pana la statie.
Oliver urmeaza zilele astea sa se intalnesca cu inca doua cluburi Rotary asa ca au ma tin de cuvant si de planul initial si dau o fuga pana la Lawra, la Father Gaetan.
Autobuzele sunt relative noi, chinezesti, au aer conditionat, scaune destul de confortabile si doua ecrane pe care soferul pune telenovele.
Pornim la timp si dupa ce ne taram vreo ora prin Accra suntem pe drum. Se lucreaza destul de mult la infrastructura asa ca acolo unde autostrada e in lucru sunt portiuni de mai multi kilometric de drum de pamant unde se descurca fiecare cum poate. Ma cuprinde regretul ca n-am reusit sa ajungem cu motocicletele aici. Ne-am fi descurcat bine, desi e mare inghesuiala in oras.
Am picotit putin iar apoi am privit fascinate pe geam. Intai peisajul a fost de jungla. Copaci si tufe crescute haotic de-o parte si de alta a drumului. Soseaua e asfaltata si foarte lata, cred ca are cincisprezece metri. Orasele si satele prin care trecem arata toate la fel, cu vanzatori ambulanti de fructe, apa, mentos si alte chestii de mancat pe care sunt indemnat tot timpul sa le cumpar. Nu risc, pentru ca orpim doar din trei in trei ore si imi ia o vreme ca sa inteleg care e cutuma locului in privinta necesitatilor fiziologice. Decid ca necesitatile ar trebui sa le pastrez mici asa ca prefer sa-mi beau apa imbuteliata si sa mananc crackers.
Nu ma prea baga nimeni in seama in autobus, ceea ce-mi convine pentru ca imi place sa-I observe u atunci cand se comporta natural. Ganezii sunt foarte prietenosi. La prima oprire intra in vorba cu mine Saeed, un tip de vreo cincizeci de ani cu pantaloni si camasa lungi dar care poarta o palarie rotunda de musulman. Imi sugereaza sa iau ceva de mancare si de baut pentru ca drumul e lung. Ma conformez si iau niste frigarui de pui si o bucata din ceea ce pare un soi de mamaliga cu un carnat mic in ea. Puiul e bun.
Trecem de Kumasi, la o treime din drum, iar peisajul se schimba. Copacii se raresc, apar cei inalti iar in rest multe tufe, cocotieri, bananieri, mango. Toti copacii au fructe in diverse stadii de coacere. Totul e la indemana, doar sa intinzi mana, daca ai mana suficient de lunga…
Una peste alta, dupa treispezece ore de mers, am ajjuns la Wa unde Saeed imi ia numarul de telefon si ma cupleaza cu un taximetrist vorbitor de engleza inteligibila ca sa se asigure ca ma descurc.
Dupa un periplu in noapte pe la trei hoteluri ( i-am spus taximetristului sa nu ma duca unde e scump pentru ca nu prea am bani) am gasit o camera. Costa cinci euro jumate, are doua paturi lipite, masa, scaun si-un fotoliu. Toaleta si baia sunt in curte iar apa ti-o colectezi singur de la un rezervor de doua mii de litri din curte.

E unsprezece jumate, ventilatorul din tavan face un zgomot monoton iar mie mi-e somn.
Singurul regret al zilei este ca am ajuns in Wa si n-am vazut cum se termina ce-a de-a doua telenovela. Oare Hector va iesi de sub vraja si-si va recupera copii?
To be continued.

from accra to wa

M-am trezit dimineata pe la sase treizeci. N-am mai avut somn. Oliver oricum se trezeste inainte de sapte. Azi, calatorie cu rata de Wa.
Taxiul pana la statia STS (compania nationala de transport cu busul cumparata recent de Greyhound din SUA) m-a costat aproape jumatate din biletul de autobus. E undeva dupa sapte dar déjà e rush-hour. Facem aproape jumate de ora pana la statie.
Oliver urmeaza zilele astea sa se intalnesca cu inca doua cluburi Rotary asa ca au ma tin de cuvant si de planul initial si dau o fuga pana la Lawra, la Father Gaetan.
Autobuzele sunt relative noi, chinezesti, au aer conditionat, scaune destul de confortabile si doua ecrane pe care soferul pune telenovele.
Pornim la timp si dupa ce ne taram vreo ora prin Accra suntem pe drum. Se lucreaza destul de mult la infrastructura asa ca acolo unde autostrada e in lucru sunt portiuni de mai multi kilometric de drum de pamant unde se descurca fiecare cum poate. Ma cuprinde regretul ca n-am reusit sa ajungem cu motocicletele aici. Ne-am fi descurcat bine, desi e mare inghesuiala in oras.
Am picotit putin iar apoi am privit fascinate pe geam. Intai peisajul a fost de jungla. Copaci si tufe crescute haotic de-o parte si de alta a drumului. Soseaua e asfaltata si foarte lata, cred ca are cincisprezece metri. Orasele si satele prin care trecem arata toate la fel, cu vanzatori ambulanti de fructe, apa, mentos si alte chestii de mancat pe care sunt indemnat tot timpul sa le cumpar. Nu risc, pentru ca orpim doar din trei in trei ore si imi ia o vreme ca sa inteleg care e cutuma locului in privinta necesitatilor fiziologice. Decid ca necesitatile ar trebui sa le pastrez mici asa ca prefer sa-mi beau apa imbuteliata si sa mananc crackers.
Nu ma prea baga nimeni in seama in autobus, ceea ce-mi convine pentru ca imi place sa-I observe u atunci cand se comporta natural. Ganezii sunt foarte prietenosi. La prima oprire intra in vorba cu mine Saeed, un tip de vreo cincizeci de ani cu pantaloni si camasa lungi dar care poarta o palarie rotunda de musulman. Imi sugereaza sa iau ceva de mancare si de baut pentru ca drumul e lung. Ma conformez si iau niste frigarui de pui si o bucata din ceea ce pare un soi de mamaliga cu un carnat mic in ea. Puiul e bun.
Trecem de Kumasi, la o treime din drum, iar peisajul se schimba. Copacii se raresc, apar cei inalti iar in rest multe tufe, cocotieri, bananieri, mango. Toti copacii au fructe in diverse stadii de coacere. Totul e la indemana, doar sa intinzi mana, daca ai mana suficient de lunga…
Una peste alta, dupa treispezece ore de mers, am ajjuns la Wa unde Saeed imi ia numarul de telefon si ma cupleaza cu un taximetrist vorbitor de engleza inteligibila ca sa se asigure ca ma descurc.
Dupa un periplu in noapte pe la trei hoteluri ( i-am spus taximetristului sa nu ma duca unde e scump pentru ca nu prea am bani) am gasit o camera. Costa cinci euro jumate, are doua paturi lipite, masa, scaun si-un fotoliu. Toaleta si baia sunt in curte iar apa ti-o colectezi singur de la un rezervor de doua mii de litri din curte.

E unsprezece jumate, ventilatorul din tavan face un zgomot monoton iar mie mi-e somn.
Singurul regret al zilei este ca am ajuns in Wa si n-am vazut cum se termina ce-a de-a doua telenovela. Oare Hector va iesi de sub vraja si-si va recupera copii?
To be continued.

marți, 16 februarie 2010

in sfarsit, despre rotarieni





In sfarsit am dat de-un internet decent.
Desi nu pot incarca poze de pe stick, am reusit totusi sa citesc niste mailuri, sa raspund la cateva si sa uplodez textele pe care le-am scris duminica.
Duminica la pranz, ieri la pranz si seara , am intalnit trei cluburi de rotarieni din Accra. Plus cativa rotaractieni care erau aseara la intalnirea seniorilor.
Nu pot dezvolta acum si poate o sa o fac doar in particular, dar sunt niste oameni incredibil de seriosi. In sensul ca iau in serios ceea ce fac. Plus ca sunt foarte calzi, primitori, voluntari.
Aseara am fost invitati de catre Frank, presedintele RC Accra, clubul mama, la el acasa la o minipetrecere de terminare a unui proiect. Frank locuieste intr-un cartier privat fata de care Dumbravita pare un fel de Cearda Rosie (scuze, n-am gasit alta rima. Lucvreaza in dezvoltare imobiliara, e presedintele executiv, nu stiu daca bussinesul e 100% al lui. Banuiesc ca o parte consistenta.
Are o casa cu doua niveluri cu finisaje excelente, cu mare grija la detalii, deloc incarcata si decorata cu extrem de mult bun gust. Un tip pe cinstre care n-e dus chiar la hotel, dupa ce s-a terminat petrecerea de la el de acasa.
Ne revedem cu el luni, pana atunci pregateste niste idei de proiecte.

Eu plec maine dimineata la Lawra, in Upper West Region, la 800 km. Cred ca o sa fie o calatorie de vreo 12 ore din care voi vedea mai multe din Ghana.
Oliver ramane in Accra ca sa mai intalneasca rotarieni. Eu ma voi vedea cu Father Gaetan care ma va duce prin imprejurimi sa-mi arate munca de caritate pe care o face si sa vedem unde putem ajuta.
mircea

aceeasi duminica



Am luat-o pe jos din cartierul Tesano unde se afla hotelul la care stam cu ideea de a fi in jurul orei 15 la stadionul din Accra unde am fost informati ca ar avea loc un meci din campionatul ghanez de fotbal.
Dupa ploaia de azi noapte aerul e doar umed si nu este asa de cald asa ca fiecare pas pe care il facem catre centru nu ne solicita prea tare.
Intram intr-o statie Shell sa cumparam o harta a orasului Accra si surpriza gasim una.
O cumparam si la un loc unde o putem intinde, constatam ca strazile din indexul de strazi nu sunt in intregime trecute pe harta. Asa ca doar strazile din centru si bulevardele principale se pot regasi in index si pe harta.
Trecem pe langa cateva second handuri de motoare si constatam ca oferta este mare si variata iar motoarele sunt in stare destul de buna, ba chiar vedem si doi pe un motor ce bagau pe o roata pe mijlocul bulevardului.

Dupa multe colturi si traversari de strada ne tragem sufletul in cea mai mare biserica catolica din Accra unde si intram pentru o rugaciune.
Ajungem cu o ora inainte de inceperea meciului si surpriza nimeni la stadion, nimeni in jur asa ca am tra concluzia ca cineva juca azi in deplasare.
De acolo mergem sa cautam singurul Irish Pub din Accra care are Guinness la halba.
In Ghana la Kumasi exista fabrica de bere Guinness cfare cam produce cam toata berea pentru Ghana.
O alta surpriza ne asteapta , duminica e inchis asa ca vino mata maine daca vrei sa bei un Guinness.
In zona OSU unde se mai intampla cate ceva in Accra cautam sa vedem daca gasim un alt hotel mai avantajos ca pret si pozitie fata de centru orasului. Alte colturi alte traversari si asa pas cu pas, incetul cu incetul ca un ghanez care se grabeste am cam facut vreo 10 km ZU FUSS.
Apoi ne aruncam intr-un taxi cu care am stabilit ca pana la destinatie unde speram sa intalnim primii rotarieni ( parka am cauta viata pe luna) sa platim 10 GCD.
Lasam in spate orasul si incepem sa intram intr-o ocolire, in alta un drum desfundat, cateva gropi alte gropi si pamant de culoare rosie ce musca din asphalt.
Pe drepate sip e stanga km in sir , vedem vanzatori ambulanti, masini dezmembrate,
Miros de peste prajit, ulei ars, benzina alte prajeli si o circulatie la care trebuie sa fi cu nervi tari. Zgomotul clacsoanelor e infernal, fiecare sofer clacsoneaza pentru motive stiute doar de el sau poate nici macar asta.
Il intreb inca o data pe sofer daca stie unde ne duce caci mergem cam de o ora si inca nu vedem un hotel care ar semana cu un loc de intalnire Rotarian. Raspunsul este scurt si cu juma de gura ca stie.
Alte gropi, pamant rosu si o gramada de masini oameni pe marginea drumului sau pe unde ii taie capul. Na, uite si un politist care incurca si el circulatia.
Aproape pierd speranta ca vom ajunge la locul cu pricina si cu Mircea vedem deodata ca trebuie sa facem la dreapta, uf am ajuns.
I-am dat soferului ceva in plus fata de cat am stabilit la inceput si nu ne-a parut rau.
Intram la receptia hotelului si intrebam unde se intalnesc colegi nostril si aflam cu stupoare ca de trei saptamani au schimbat locul intalnirii. La receptie este telef. Presedintelui RC Accra Ardenta , e sunat si , si, si, chiar se intorceau de la o actiune rotariana de St. Valentine si ne anunta ca vor sosi in cateva minute.
Am intalnit niste oameni calzi, calmi, inimosi cu care am stat cam o ora de vorba.
Past Presidentul ne-a adus cam in acelasi timp la hotel si a facut ceva aranjamente pentru intalnirle noastre viitoare.

Mircea s-a dus sa se inmoaie in piscina pe intuneric, cica albul nu se vede bine pe inserat.

Oliver